Page 26 : Necenzurat ^_^

De o bună bucată de timp vroiam să scriu acest post și abia azi am găsit timp să-l scriu. Atenție! Articolul conține cuvinte necenzurate și dacă ai alergie la ele mai bine nu citi.

Îmi aduc aminte când eram și eu verde la minte și consideram că folosirea cuvintelor necenzuate te face mai matur și aveam respect mare pentru acei băiței care știau rusa doar în cuvinte de lagăr… de parcă și ei au fost acolo. După ce mi-a venit oleacă mintea la cap, am exclus cuvintele murdare din vocabularul meu în continuam să ascult… acultam cu interes tot spunea lumea în jur. Unele lucruri m-au pus pe gânduri. Deobicei cuvintele necenzurate sunt folosite de parte masculină, însă cum să nu existe și acele padrujele, care umblă în adidas și trăiesc după „norme”.

Cel mai interesant e faptul că le-au preluat de la „pațani” fără să le adapteze. Un exemplu interesant e cuvântul „mi pohui”, care înseamnă mii paralel și este format din două cuvinte po și hui, care se traduc ca „peste  penis” După ce m-am interesat mai bine despre proveniență, am aflat că asta reprezintă acea mișcare cu mâna de la buric în jos, dea lungu penisului 😀 (Sună cool, da?) deci băieți pot spune mii pohui din simplu motiv că au penis. Dar fetele? Ce fel de „mii pohui” dacă n-au „hui”? Nu se leagă 😀 Ar trebui să fie podPizdu (sub pizdă) și deam mișcarea să fie de jos în sus xD Nu știu, m-am dezbrăcat niciodată vreo fată de cartier, poate ele au penis, mai știi?

Alt cuvânt care tare mi-o plăcut în repertuarul fetelor: Teolcă 😀 Tot cineva m-o lămurit că provine de la Teleonok, care înseamnă Văcuță, sau este echivalent utilizat în Română (stâlcită) Jițâcă. Cuvintul era folosit de „pațani” la început și chiar dacă ofensa fetele, merge. În acțiune intră partea feminină, care de asemenea îl utilizează pentru a se numi una pe alta. Blin, dacă acest cuvânt te înjosește și pe tine, de trebuie să-l folosești. Dacă îi spui lu una Teolcă, apu tu cine ești? Nu tot Teolcă? Sau aici e logică de femeie? dacă da atunci nu mă bag 😀

Destul pentru azi, însă sunt în continuare de noi perle.. poate mai scriu un articol pe viitor 🙂

Anunțuri
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: